full screen background image

Directorul Biroului Regional pentru Europa Centrală și de Est al Organizației Internaționale a Francofoniei, în vizită la Suceava

Chantal Moreno     În perioada 22-24 octombrie, la invitația prof. univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu, deputat de Suceava și Președinte al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, se va afla, într-o vizită de lucru, la Suceava, doamna Chantal Moreno, Director al Biroului Regional pentru Europa Centrală și de Est al Organizației Internaționale a Francofoniei – OIF.

Joi, 22 octombrie, aceasta va avea o întrevedere cu prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, Rectorul Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava, urmată de o prezentare a universității sucevene.

Vineri, 23 octombrie, doamna Chantal Moreno, va participa, ca membru de onoare al juriului, la Concursul “Europ’Affiche”, organizat de Asociația Blijdorp România.

După-amiază, înaltul oaspete va participa la o masă rotundă organizată la Biroul Francez de la Casa Prieteniei.

Cu această ocazie, vor fi prezentate manifestările găzduite de Biroul Francez de la Suceava, precum și proiectele viitoare.
Sâmbătă, 24 octombrie, înaltul reprezentat al OIF se va afla din nou la Universitatea “Ștefan cel Mare”, unde va participa la întâlniri cu studenții de la masteratul francofon cu diplomă dublă de Teoria și Practica Traducerii, cu echipa Colectivului de studii francofone din cadrul USV, urmând apoi să efectueze o vizită la Colegiul “Alexandru cel Bun” din Gura Humorului unde se va întâlni cu inspectorul de limbă franceză din cadrul IJȘ Suceava, prof. Constantin Tiron și profesorii organizatori ai Festivalului-Concurs “Soyons francophones!”.

Programul va cuprinde și vizitarea Mănăstirii Humorului și a Mănăstirii Voroneț.

comments

comments