full screen background image

Proiectul privind pensiile speciale pentru aleşii locali, adoptat tacit de Camera Deputaţilor

camera deputatilor     Propunerea legislativă prin care primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene vor primi pensii speciale a fost adoptat marţi tacit de Camera Deputaţilor.

Propunerea legislativă, semnată de un grup de 30 de deputaţi şi senatori de la PSD, PNL, UDMR, prevede că primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene care au vârsta standard de pensionare vor beneficia de pensii speciale, prevedere aplicându-se şi celor care au deţinut astfel de funcţii anterior intrării în vigoare a actului normativ.

Cuantumul indemnizaţiei pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi de calculează că produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55 din indemnizaţia brută lunară. Indemnizaţia se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensie şi se suportă din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, se mai arată în proiect.

Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia se calculează proporţional cu perioada de mandat exercitată, care nu poate fi mai mică de doi ani.

comments

comments