full screen background image

Liviu Dragnea a prezentat bilanțul guvernării Ponta

dragnea     Liviu Dragnea a prezentat, luni, bilanțul guvernului Ponta care și-a dat demisia după protestele din Piața Universității ca urmare a tragediei din clubul Colectiv unde 56 de persoane și-au pierdut viața.

“În mai 2012, USL a preluat guvernarea cu un program politic și economic ambițios. Alegerile din decembrie 2012 au marcat eșecul politicilor de austeritate ale PSD și ale lui Traian Băsescu într-o măsură categorică. În aproape patru ani de guvernare s-a reușit să se îndrepte nedreptățile sociale ale lui Băsescu”, a început prezentarea liderul PSD.

“În conturile în valută ale țării sunt peste 6 miliarde de euro. Se lasă mulți bani în conturile curente ale trezoreriei. S-a plecat de la 0,6% creștere economică, 5,4% șomaj, salarii tăiate cu 25% și pensii reduse”, a explicat Dragnea.

Guvernarea Ponta a pornit cu un PIB de 133 miliarde de euro, iar în prezent a ajuns la 158 miliarde de euro.

“După câștigarea alegerilor ne-am asumat obiective duse la îndeplinire și după desființarea USL. România are o rată de creștere economică de 3,7% în primele nouă luni ale anului”, a continuat politicianul.

Social democratul a susținut că în acest timp s-au creat 230.000 de locuri de muncă, s-a ajuns la de 4,27 milioane de angajați la 4,57 milioane.

“Avem o creștere economică sănătoasă simțită de oameni și companii”.

Astfel, România “s-a împrumutat mai puțin în exterior, economia a mers bine, s-au făcut economii importante la dobânzi. Ponta a avut bani pentru a crește puterea de cumpărare a românilor și să încurajeze mediul de afaceri”.

Și punctul de pensie a crescut cu 13,2%.

Totodată, Dragnea și-a exprimat speranța că “noul guvern va respecta promisiunea luată în fața oamenilor”, de mărire a salariului minim pe economie la 1200 lei în ianuarie 2016, după ce remunerațiile celor din educație și sănătate au crescut cu 25%.

“Au fost puse în plicare politici publice pentru tineri și familiile cu copii”, a precizat Dragnea, care a punctat câteva dintre ele – Programul pilot Garanții pentru tineri în cadrul căruia 240.000 de tineri au fost beneficiari, iar 100.000 de tineri și-au găsit un loc de muncă, programul Prima Casă, dublarea alocației pentru copii.

“Sper că se va ține cont de faptul că oamenii de afaceri și-au făcut bugetele pentru anul viitor și au decis investiții pornind de la TVA de 20% și reducerea impozitului pe dividente”, a spus liderul PSD.

“În afară de măriri de salarii, peste 250 milioane de euro au intrat în infrastructura socială. Peste 500 de școli au fost modernizate, internet, autobuze școlare, rechizite gratuite și burse mărite, salarii debutanți mărite. În sistemul de sănătate – 3500 de posturi deblocate. 27 de spitale au fost deschise, a fost introdus cardul de sanatate. Iar pentru prima dată după 1989 va începe construcția a trei spitale regionale la Iași, Craiova, Cluj. Au fost modernizate sau inaugurate 19 maternități. Până la sfârșitul 2015 vor fi inaugurate încă șase”, a spus acesta.

În același timp, se pare că gradul de absorție al fondurilor europene a crescut, de la 15%, la 59%.

comments

comments