full screen background image

Patronii solicită 6 luni pentru obținerea avizului ISU de către firmele care au depus dosarele

club de noapte     Peste 60% dintre operatorii de hoteluri și restaurante nu au avizul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), iar fixarea datei limită la 1 ianuarie 2016 pentru obținerea acestuia va bloca total activitatea hotelurilor, restaurantelor și barurilor, a declarat, luni, președintele Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România – HORA, Dragoș Petrescu, într-o conferință de presă.

“Organizația HORA recomandă ca toate unitățile de alimentație să se conformeze imediat la legislația privind siguranța în spațiile în care își desfășoară activitatea. Cerem, în egală măsură, organismelor competente perfecționarea responsabilă a normativului ISU, astfel încât el să fie actualizat conform cerințelor și necesităților actuale, care să-l facă aplicabil, punând pe primul loc siguranța cetățenilor”, a precizat Dragoș Petrescu, potrivit Agerpres.

HORA propune ca pentru aceia care au depus deja dosarele spre avizare la ISU să se acorde un termen de șase luni pentru obținerea avizului respectiv, fără a fi suspendată activitatea celor care l-au solictat.

“Mediul de afaceri din România se află într-un moment foarte important și din păcate de câte ori se întâmplă ceva este acuzat. După drama întâmplată acum două săptămâni am constatat că avem nevoie de alt mod de comunicare. De o nouă abordare cu instituțiile statului.

Și noi și instituțiile statului trăim în România, nu putem vorbi de două lumi diferite. Sunt multe legi care nu se pot pune în aplicare. Nu mai vrem să continuăm pe ideea că lasă, merge și așa, dar avem nevoie de consiliere din partea autorităților”, a precizat, la rândul său, Mohammad Murad, președinte al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

În prezent, conform reprezentanților FPTR, peste 80% dintre hotelurile din România sunt sigure din punct de vedere al normelor ISU.

“Dorim să respectăm legea în totalitate. Dar înainte de asta trebuie să fim de acord cu ea pentru că nici cei din instituțiile statului nu cunosc legea. Personal cunosc angajați de la ISU care au rude, frați, membrii din familie care au restaurante și care nu au avizul ISU. Dorim să intrăm în discuții directe cu aceste instituții abilitate astfel încât să găsim cele mai bune soluții fără să fim acuzați de rea-credință.

Cerem să avem un interval de maxim șase luni să ne punem la punct, dar asta nu înseamnă că nu trebuie schimbată și legea’, a mai spus Mohammad Murad.

În industria ospitalității lucrează, la nivel național, conform datelor HORA, aproximativ 25.000 de de societăți (hoteluri, baruri, restaurante, cluburi) care au un total de 600.000 de angajați.

,,Avem nevoie ca statul să fie și consultantul mediului de afaceri. În toate actele normative există termenul de îndrumare și control. În România nu se face îndrumare. Se face direct controlul și ne îndrumă direct către pușcărie. Este nevoie de un mediu de afaceri curat. Noi cerem doar normalitate’, a subliniat Mohammad Murad.

Conform FPTR, 99% dintre firmele care au probleme cu ISU sunt firme românești, nu companii multinaționale deoarece în cadrul acestora din urmă există o altă cultură. În prezent, în România 93% din firmele mici au o durată medie de viață de 18 luni.

comments

comments