full screen background image

37.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, mobilizaţi în perioada sărbătorilor

Grup de politisti     Aproximativ 37.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri, personal SMURD vor fi mobilizaţi în perioada Sărbătorilor, a anunţat, miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, precizând că zilnic vor fi gata de intervenţie 293 echipaje SMURD şi peste 750 echipaje de ambulanţă.

În această perioadă, conform planului de măsuri pentru asigurarea ordinii publice, vor fi mobilizaţi aproximativ 37.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, personal SMURD, pentru a preîntâmpina evenimente nedorite, a spus Petre Tobă.

De asemenea, MAI are pregătite 6 elicoptere pe structuri, supraveghere rutieră, 7 elicoptere SMURD şi 2 avioane medicale, iar zilnic vor fi gata de intervenţie 293 echipaje SMURD şi peste 750 echipaje de ambulanţă.

“La programul de asigurare a siguranţei, structurile Ministerului Afacerilor Interne, pentru realizarea acestui deziderat, au participat la aproximativ 2.500 de acţiuni pe săptămână şi vor continua în acelaşi ritm. Din punctul de vedere al măsurilor luate de către Poliţia de Frontieră, începând din 19 noiembrie la punctele de frontieră se realizează verificări sistematice care presupun realizarea unor controale în vederea stabilirii identităţii participanţilor la trafic şi verificării datelor acestora. Această măsură a fost adoptată în concordanţă cu măsuri similare adoptate în alte state europene, cum ar fi Germania, Austria, Slovenia, Ungaria, Suedia, Norvegia, Franţa şi Malta”, a declarat Petre Tobă.

 

comments

comments