full screen background image

Informare de ninsori, precipitaţii mixte și depuneri de polei, în toată țara, până marți, la ora 12.00

ninsoare     Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o informare ninsori, precipitaţii mixte, depuneri de polei.

Potrivit ANM, în intervalul 4 ianuarie, ora 18.00 – 5 ianuarie, ora 12.00, aria ninsorilor va fi din nou în extindere şi va cuprinse cea mai mare parte a ţării. Acestea vor fi în general slabe cantitativ, iar în Oltenia şi Muntenia stratul de zăpadă nou depus va mai putea atinge pe arii restrânse 10 cm. În Dobrogea şi trecător în sud-estul Munteniei precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei.

Într-o intervenție telefonică pentru știrile B1 TV, meteorologul Gabriela Băncilă a declarat că ninsorile așteptate nu vor fi însemnate cantitativ.

”Ninsorile ce se vor semnala de la noapte și până mâine la prânz nu vor fi abundente, de aceea vorbim despre o informare și nu despre un cod galben sau portocaliu. De această dată, ninsorile pe care le asteptăm nu vor mai fi asociate cu intensificări ale vântului. În partea de sud-est, precipitațiile vor fi mixte mâine dimineață și se va depune polei, ceea ce s-ar putea sa pună probleme în special celor care se află în trafic”, a declarat meteorologul.

comments

comments