full screen background image

Cod galben de precipitaţii mixte şi polei, în Bucureşti şi opt judeţe din sudul ţării

polei     Bucureştiul şi opt judeţe din sudul ţării sunt, miercuri dimineaţă, sub avertizare cod galben de precipitaţii mixte ce determină depuneri de polei, circulaţia fiind îngreunată pe drumurile naţionale din aceste zone.

Potrivit avertizării nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, până la ora 10.00 sunt sub avertizare cod galben de precipitaţii mixte şi polei Bucureştiul şi judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Călăraşi, Ialomiţa şi Prahova.

Avertizare cod galben a fost emisă şi pentru judeţele Dolj şi Olt, inclusiv municipiile Craiova, Bechet, Caracal şi Slatina, precum şi pentru sudul judeţului Vâlcea. În aceste judeţe, până la ora 11.00 vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie ce determină depuneri de polei.

Şi în judeţele Caraş-Severin, pe majoritatea arterelor de circulaţie, Teleorman, pe DN6 şi DN52 Crângu – Furculeşti, în judeţul Gorj, pe DE79 şi DJ661 (pe raza comunei Ţânţăreni), precum şi pe drumurile care tranzitează judeţele Dolj şi Olt s-a format polei, a anunţat Centrul Infotrafic din Poliţia Română.

Pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, carosabilul este umed de la kilometrul 80 până la 120, însă nu s-a format polei, iar pe A2 Bucureşti – Constanţa şi A4 Ovidiu – Agigea nu sunt probleme de trafic.

comments

comments