full screen background image

Dan Șova, sub control judiciar

ciocan judecator     Înalta Curte de Casație și Justiție a decis joi înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul senatorului Dan Șova, trimis recent în judecată în dosarul CET Govora.

Decizia nu este însă definitivă.

Pe durata celor 60 de zile de control judiciar, Dan Șova trebuie să respecte mai multe obligații printre care: să se prezinte în instanță ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliție în raza căruia locuiește, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau de câte ori este chemat; să nu părăsească țara decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată; să nu comunice în mod direct sau indirect, pe orice cale, cu inculpatul Mihai Bălan, precum și cu martorii din cauză: Veronica Cristina Voinescu, Teodor Voinescu, Simona Ciuru, Alin Aurel Niculae Brîncuși, Ileana Cristina Dințică, Radu Ștefan Cernov, Denise Bălan, Rada Dumitru, Neghină Ion Pădurețu, Radu Iulian Țenea, Constantin Lepădat, Carmen Manuela Alexandrescu, Petre Grigore, Ilinca Daniel, Doru Constantin, Ion Găzaru și Cristian Rizea.

Dan Șova a fost eliberat din arest preventiv pe 22 ianuarie și plasat în arest la domiciliu, iar pe 26 ianuarie a fost trimis în judecată pentru trafic de influență în legătură cu un contract de asistență juridică de la CET Govora.

Joi, la primul termen al procesului în cameră preliminară, instanța a dispus înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

În dosar, a fost deferit justiției Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, la data faptelor, pentru abuz în serviciu în formă continuată (2 acte materiale).

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

“Astfel, în urma demersurilor întreprinse de Șova pe lângă Bălan, directorul general al CET Govora SA, în lunile decembrie 2011, respectiv mai 2013, a încheiat două contracte de consultanță cu firma de avocatură reprezentată de martorul denunțător, iar în perioadele ianuarie — octombrie 2012 și iunie 2013 — august 2014 a avizat, din partea CET Govora, plățile efectuate în baza celor două documente, cu încălcarea prevederilor legale și a normelor interne de funcționare a societății respective. (…) Încheierea unor astfel de contracte de consultanță nu-și găsea justificarea, întrucât, la acea vreme, CET Govora SA dispunea de un departament juridic în care își desfășurau activitatea șase juriști, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistență din partea vreunei societăți de avocați”, arată DNA.

Procurorii susțin că, acționând în această manieră, Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvență lunară, în baza celor două contracte sus menționate), concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite, în același cuantum, de către firma de avocatură.

AGERPRES

comments

comments