full screen background image

Reforma în Educație, atacată de Academia Română

AUDIERI MINISTRI - COMISIA PENTRU INVATAMANT STIINTA, TINERET SI     Academia Română se declară public nemultumită de felul în care Ministerul Educatiei vrea să schimbe din temelii invățământul în clasele V-VIII. Academicienii reclamă intenţia de a reduce numărul de ore la discipline fundamentale precum istoria, latină şi limba română.

Academia Română solicită ministrului Educației și Cercetării Științifice, Adrian Curaj, reanalizarea celor trei variante alte actualului Plan-cadru pentru învățământul gimnazial, alocarea unui număr optim de ore pentru disciplinele limba latină la clasa a VIII-a, limba și literatura română și istorie pentru întreg ciclul V-VIII, precum și pentru celelalte discipline de studiu, relatează Agerpres.

„Academia Română vă solicită elaborarea atentă a unor programe echilibrate, care să țină cont de principiile interdisciplinarității și complementarității, astfel încât învățământul gimnazial să-și îndeplinească în mod real misiunea: aceea de a forma cultura generală a elevilor și a pune bazele dezvoltării armonioase a tinerei generații”, se menționează într-un punct de vedere postat pe site-ul Academiei.

Potrivit Academiei Române, excluderea studiului limbii latine și diminuarea numărului de ore la limba și literatura română și istorie (…) reprezintă „un pericol”, reprezentanții forului motivând că „vârsta gimnazială, cuprinsă între 10-15 ani, este cea mai propice dezvoltării unei personalități armonioase, deopotrivă sensibilă, rațională și creativă”.

“Istoria cu deosebire oferă o perspectivă largă asupra realității, situată în orizontul devenirii, și asigură, astfel, cadrul de integrare și capacitatea de a răspunde provocărilor prezentului. Limba și literatura română dezvoltă capacitatea de înțelegere a noțiunilor, conceptelor, fenomenelor, dar și sensibilitatea, bunul gust, receptarea estetică. Și, desigur, atât de necesara capacitate de exprimare corectă și de structurare a unui discurs cu sens. Latina consolidează cunoștințele de gramatică, de logică, furnizează terminologia pentru majoritatea științelor exacte și, nu în ultimul rând, este purtătoarea unor valori care au stat la baza construirii civilizației europene moderne și contemporane”, precizează Academia Română.

Academia Română consideră că “propunerile acestui nou Plan-cadru compromit printr-un singur gest, insuficient cântărit, eforturile a generații de intelectuali responsabili și pun sub semnul pericolului însăși identitatea noastră”.

Reacția ministrului Educației nu s-a lăsat prea mult așteptată. „Avem nevoie de stabilitate în domenii-cheie, cum este, de exemplu, istoria naţională, dar şi de inovare şi tehnologii noi în Educaţie. Dezbaterea centrată exclusiv pe aspecte cantitative este contraproductivă”, a spus Adrian Curaj.

„Procesul de elaborare a planului-cadru pentru învăţământul gimnazial este în derulare, termenul asumat pentru adoptarea acestuia prin ordin de ministru fiind sfârşitul lunii februarie. Până în acest moment nu a fost luată o decizie anume, iar dezbaterea pentru găsirea celor mai bune soluţii continuă”, a mai spus ministrul.

comments

comments