full screen background image

Ajutoare de urgență pentru 272 de familii

bani romanesti noi     272 de familii și persoane singure afectate de calamități naturale, inundații, alunecări de teren, incendii ori probleme grave de sănătate ce pot conduce la riscul de excluziune socială vor primi ajutoare de urgență în sumă totală de 1.105.300 de lei, stabilește o Hotărâre adoptată de Guvern.

Această formă de sprijin financiar va fi acordată astfel:

– Unui număr de 19 familii aflate în situații dificile cauzate de calamități naturale, inundații și alunecări de teren, din județele: Cluj, Sălaj, Suceava, Timiș;

– Unui număr de 11 familii ale căror locuințe și bunuri de folosință îndelungată au fost afectate de incendii, din județele: Argeș, Brașov, Călărași, Olt, Sibiu, Suceava, Vâlcea;

– Unui număr de 242 de familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite cauzate de starea gravă de sănătate ori alte cauze care pot conduce la excluziunea socială. Aceste familii locuiesc în județele: Argeș, Bacău, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea și în municipiul București.

Ajutoarele de urgență individuale sunt între 500 de lei și 24.000 de lei și sunt acordate pentru acoperirea unei părți din cheltuielile familiilor și persoanelor singure pentru:

Ø Achiziționarea unor dispozitive medicale sau alte materiale sanitare ce nu sunt decontate de casele de asigurări de sănătate;

Ø Asigurarea tratamentelor medicale și a costurilor adiționale în cazul tratamentelor de recuperare;

Ø Plata utilităților pentru întreținerea locuinței și evitarea riscului de evacuare;

Ø Refacerea/reabilitarea locuințelor;

Ø Achiziționarea unor bunuri de strictă necesitate în gospodărie;

Ø Plata utilităților pentru întreținerea locuinței și evitarea riscului de evacuare.

Beneficiarii acestor ajutoare au fost identificați în urma anchetelor sociale realizate de Agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București. Aceste ajutoare de urgență se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

comments

comments