full screen background image

Aviz pozitiv pentru reînvestirea Codruţei Kovesi în funcţia de procuror-şef al DNA

kovesi     Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a prezentat, în interviul susţinut la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, realizările din cei trei ani de mandat la DNA şi obiectivele pentru următorii trei ani.

După o deliberare de aproximativ cinci minute, membrii Secţiei pentru procurori au anunţat că, în unanimitate, a fost dat un aviz pozitiv pentru reînvestirea Codruţei Kovesi în funcţia de procuror-şef al DNA.

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, după votul CSM la propunerea de reînvestire a Laurei Codruța Kovesi în fruntea DNA, că rezultatul era așteptat și că există toate premisele de a crede că Direcția Națională Anticorupție va continua munca începută.

Cât privește procedura de numire a procurorului general, ea a precizat că există un calendar estimativ.

Potrivit legii, procurorul-şef al DNA este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei cu avizul consultativ al CSM, pentru un mandat de trei ani.

comments

comments