full screen background image

Cum va fi vremea de Paşte. Prognoza meteo pentru lunile următoare

vreme frumoasa     Regimul termic estimat de meteorologi în următoarele trei luni va sta sub semnul unor temperaturi în general încadrate în limitele perioadei, însă la capitolul precipitaţii acestea se anunţă excedentare în special în aprilie şi mai, în majoritatea regiunilor, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul aprilie – iunie 2016, prezentată, miercuri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în cadrul unui eveniment dedicat Zilei Mondiale a Meteorologiei, scrie Jurnalul Naţional.

În aprilie, temperatura medie lunară a aerului va avea valori apropiate de mediile climatologice, în cea mai mare parte a ţării. Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru aprilie este stabilită la 9,3 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizaţi în intervalul 1981 – 2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la 11 grade Celsius, în Crişana, Maramureş, Transilvania, Dobrogea şi Moldova, respectiv de până la 12 grade Celsius în Banat, Oltenia şi Muntenia.

Pe de altă parte, cantităţile totale de precipitaţii vor fi apropiate de mediile multianuale în sud şi local în est, iar în restul ţării vor avea o tendinţă spre excedent. Media multianuală a precipitaţiilor este stabilită la 51,3 l/mp pentru luna aprilie. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Banat (până la 78 l/mp), Oltenia (până la 75 l/mp), Transilvania (70 l/mp) şi Crişana (69 l/mp).

În mai 2016, temperatura medie lunară a aerului se va situa, în general, în limitele normale ale perioadei. Numai în regiunile nordice şi în cele din centrul ţării, valorile termice se vor putea situa sub media climatologică, stabilită la 14,9 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Moldovei (între 10 şi 17 grade), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Banat, Oltenia şi Muntenia, respectiv de până la 18 grade Celsius.

În privinţa precipitaţiilor, prognoza ANM relevă că, în luna mai, cantităţile totale de precipitaţii vor fi apropiate de mediile multianuale în sudul şi local în estul ţării, iar în restul teritoriului vor putea fi excedentare, peste media multianuală lunară de 66,5 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 89 l/mp), Muntenia (86 l/mp), Crişana (85 l/mp), Banat (84 l/mp) şi Oltenia (83 l/mp).

Potrivit ANM, în iunie, valorile termice medii lunare ale aerului vor fi apropiate de normalul perioadei în cea mai mare parte a ţării. Media lunii iunie se situează la 18,3 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 13 şi 21 de grade Celsius în Moldova, între 15 şi 19 grade Celsius în Transilvania, respectiv între 16 şi 22 de grade Celsius în Oltenia şi Muntenia.

Tot la nivelul lunii iunie, precipitaţiile totale lunare vor avea o tendinţă spre deficit în regiunile sudice, estice şi local în cele vestice. În restul ţării, acestea se vor încadra în limitele climatologice normale, în apropierea mediei multianuale lunare de 84,5 l/mp.
În zona Munteniei, Olteniei, Transilvaniei, Maramureşului, Crişanei, Moldovei şi Banatului, cantităţile medii de precipitaţii ar putea depăşi 100 l/mp. Doar în Dobrogea, estimările variază între 27 şi 60 l/mp.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.

comments

comments